Lume nouă

Îmi petrec prea mult timp analizând structurile umane, poate de-aia îmi aleg cu dificultate persoanele în care să am încredere. Nu pot să port o conversație cu o persoană pe care nu o cunosc sau o ştiu de puțină vreme, pentru că mă tem de reacțiile ei. Prefer să fiu cu un grup de prieteni atunci când îmi este prezentat cineva, pentru că pot discuta între ei şi eu pot afla ce fel de om este respectivul (sau respectiva) din felul în care se comportă în timpul conversațiilor. Nu ştiu de ce, dar am o tendință foarte urâtă de a-mi face o impresie proastă despre oameni la prima întâlnire. Cei care au citit postarea mea anterioară ştiu că şi prima impresie pe care şi-o fac ceilalți despre mine e proastă, singura concluzie pe care o pot extrage de aici fiind că îmi place să mă răzbun. Asta e oarecum şi adevărat şi fals, pentru că nu îmi place să fiu subapreciat, dar, în acelaşi timp, nu îi port pică nimănui, pentru că nu am de ce să fac asta. Există o mulțime de persoane răutăcioase în lume şi consider că nu are rost să mă alătur lor, dar, cu toate astea, tot îmi fac o primă impresie proastă despre aproape oricine, pentru că sunt mereu nepregătit pentru a întâlni lume nouă. E una atunci când te duci obosit la o petrece şi alta când eşti fresh. Foarte rar am acea senzație fresh când vine vorba de cunoscut oameni, vina cea mai mare având-o copilăria mea, pe care mi-am petrecut-o doar în fața unui monitor pătrat de puțini inchi, pătruns de lumile ideale existente doar în acel mediu virtual, şi izolat aproape în totalitate de ceea ce mă înconjura.
Până acum, în toată postarea asta, nu am făcut nimic altceva decât să mă contrazic. Cam aşa funcționează creierul meu, oscilează între mai multe percepții asupra mediului înconjurător, caută varianta cea mai potrivită asupra căreia să se abată şi îmi afişează un 404 aproape mereu.